Arhivă categorie Afecţiuni şi Tratamente

deEchipa Optimed

Retinopatia de prematuritate

Retinopatia  de prematuritate este o boală gravă, care afectează dezvoltarea vascularizaţiei retiniene imature a nou născutului prematur. În ţările dezvoltate şi în cele cu dezvoltare medie se situează pe primele locuri ca şi cauză de cecitate (orbire) la copil (în SUA ocupă locul 2).

retinopatie-prematuriFactorii de risc incriminaţi în apariţia bolii sunt:

  • vârsta gestaţională şi greutatea la naştere mici
  • administrarea de oxigen cu FiO2≥ 40%
  • ventilaţia mecanică (prematurul este conectat la aparate care îl ajută să respire)
  • septicemia
  • anemia

În ţara noastră sunt examinaţi pentru depistarea retinopatiei de prematuritate toţi prematurii cu greutate la naştere ≤ 2000 g şi/sau vârstă gestaţională ≤ 34 săptămâni, dar şi cei care depăşesc aceste criterii având o patologie peri şi postnatală încărcată (nou născuţi cu adaptare dificilă după naştere). Examinarea oftalmologică a prematurului se face la împlinirea vârstei de 4-5 săptămâni, folosindu-se anestezia locală şi  oftalmoscopul indirect (experienţa medicului în examinarea acestor copii face ca procedeul de evaluare a dezvoltării vascularizaţiei retinei să fie cât mai scurt şi mai puţin stresant pentru micul pacient).

5286Retinopatia de prematuritate se clasifică în 5 stadii evolutive, primele 2 stadii fiind reversibile (boala poate dispărea fără nicio intervenţie terapeutică), stadiul 3 + necesită tratament pentru prevenirea dezlipirii de retină (orbire), stadiile 4 şi 5 sunt stadii cu dezlipire de retină parţială sau totală.

Tratamentul bolii se realizează prin fotocoagulare laser a retinei avasculare sau, în unele forme, prin injecţie intravitreană cu agenţi anti-VEGF.

Dr. Ileana Vătavu, medic primar oftalmolog, coordonator al programului naţional de screening şi tratament al retinopatiei de prematuritate, examinează aceşti prematuri în clinica Optimed.

deadministrator

Strabismul

În mod normal, ambii ochi sunt aliniaţi unul în raport cu celălalt şi se mişcă la unison. Acest fapt ne permite vederea binoculară (stereoscopică). Atunci când alinierea este defectuoasă, apare strabismul. Acesta poate fi constant sau intermitent. De asemenea, strabismul poate afecta doar un ochi sau ambii ochi, pe rând. Lipsa de coordonare a ochilor poate avea, fie cauze de natură neurologică (strabism paralitic), musculară sau de natură acomodativă (legată de dioptrii). Indiferent de cauze, după o vreme apare de obicei (în special la copii) fenomenul numit ambliopie, atunci când creierul începe să ignore semnalele trimise de către ochiul afectat de strabism pentru a evita vederea dublă. Ambliopia lăsată netratată duce la deteriorarea ireversibilă a vederii în ochiul afectat. Strabismele se pot însoţi de poziţii anormale ale capului şi gâtului (torticolis).

strabismulÎn cazul strabismului, se fac teste amănunţite şi repetate pentru: stabilirea acuităţii vizuale, investigarea mişcărilor monoculare (ducţii) sau binoculare (vergenţe), studiul fixaţiei (locul unde axul vizual intersectează retina),calitatea vederii binoculare, studiul corespondenţei retiniene şi multe altele.

STRABISMUL CONVERGENT LA COPII

Axele vizuale sunt încrucişate. Cauzele pot fi acomodative sau nonacomodative. Paralizia de nerv abducens poate produce strabism convergent în poziţie primară. Strabismul acomodativ este produs de un exces de apropiere a globilor oculari (convergenţă) în condiţiile existenţei unui viciu de refracţie (hipermetropie). Există multe variante de strabism acomodativ, dar cel mai tipic se instalează în jurul vârstei de 2-3 ani, fiind iniţial intermitent, apoi permanent, precipitat de traumatisme sau stres. Corecţia totală a hipermetropiei trebuie începută precoce, altfel, după câteva săptămâni sau luni, pacientul nu mai răspunde la tratamentul cu ochelari.

STRABISMUL DIVERGENT LA COPII

Este mai rar şi are axele vizuale descrucişate, deviate în afară. Cauzele sunt diverse: alterarea convergenţei, excesul divergenţei, pierderea vederii pe un ochi, cauze anatomice (sindrom Duane), malformaţii faciale, paralizie de nerv oculomotor.

deadministrator

Keratoconul

keratoconusEste o boală progresivă care se manifestă prin subţierea şi proeminenţa corneii în partea sa inferioară şi aplatizarea ei în partea superioară. Keratoconul poate apărea la unul sau la ambii ochi şi are determinism genetic, întâlnindu-se în mai multe cazuri în aceeaşi familie. Apare de obicei la sfârşitul adolescenţei şi atinge forma cea mai severă până în 40 ani. Cauzele apariţiei bolii sunt modoficarea activităţii enzimatice la nivelul corneii, expunerea îndelungată la razele UV, frecarea excesivă a ochiului.

Diagnosticul de keratokon se bazează pe topografia corneană. Aceasta evidenţiază morfologia keratokonului, gravitatea lui şi poate pune în evidenţă keratoconul subclinic, nemanifest.

În stadiile incipiente, vederea poate fi corectată cu lentile de contact dure sau lentile speciale pentru keratocon. O altă metodă în stadiile incipiente este crosslinkingul cornean, care constă în iradierea corneii în prealabil tratate cu riboflavină. Această iradiere stimulează îngroşarea corneii, prin crearea unor legături definitive între lanţurile de proteine. În stadiile avansate ale keratoconului, se practică transplantul de cornee. În opinia majorităţii autorilor, keratokonul este o contrindicaţie pentru terapia cu laser, datorită impredictibilităţii rezultatelor şi posibilităţii exacerbării ectaziei (a deformării).

deadministrator

Glaucomul

Se caracterizează prin deteriorarea progresivă a nervului optic şi amputarea câmpului vizual (începând cu vederea periferică). Lăsat netratat, el duce inexorabil la orbire. Glaucomul este a doua cauză a orbirii la nivel mondial (după cataractă). Pericolul constă în faptul că, de obicei, boala se instalează pe nesimţite, vederea centrală rămânând bună, iar la primele simptome, ea se află deja într-un stadiu avansat.

glaucomulCreşterea presiunii intraoculare reprezintă un factor de risc şi este singurul parametru tratabil, însă cauzele propriu-zise ale bolii sunt multiple, încă neelucidate, depinzând de moştenirea genetică. Pacienţii care au rude cu glaucom sunt predispuşi la această boală şi li se recomandă să facă controale repetate ale tensiunii introculare, mai ales dacă sunt femei, au vârstă înaintată, miopie sau diabet. În funcţie de severitatea bolii, tratamentul glaucomului poate fi medicamentos sau chirurgical.

Investigaţiile absolut necesare în glaucom sunt: tonometria, perimetria computerizată, tomografia de nerv optic, pahimetria, gonioscopia. Acestea sunt necesare pentru diagnosticul de boală, pentru urmărirea evoluţiei şi adaptarea tratamentului. Tomografia este metoda cea mai actuală, care utilizează un laser în coerenţă optică şi realizează măsurarea stratului de fibre nervoase din retină. Este lipsită de periculozitate, deoarece nu foloseşte raze X (precum tomografia clasică) şi poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. În primii doi ani de la diagnostic, perimetria şi tomografia de nerv optic trebuie repetate frecvent, pentru a se vedea în ce ritm evoluează boala la pacientul respectiv. Ritmurile sunt foarte diferite, unii pacienţi pierzându-şi vederea în câţiva ani, în timp ce alţii rămân cu acuitate vizuală utilă până la sfârşitul vieţii. Repetarea frecventă a investigaţiilor este utilă mai ales la persoanele tinere, cu speranţa de viaţă mare, deoarece acestea trebuie să-şi conserve vederea încă 4-5 decenii după diagnostic.

Tratamentul glaucomului urmăreşte scăderea tensiunii introculare, care reprezintă principalul factor de risc. Există numeroase coliruri antiglaucomatoase pe piaţa farmaceutică şi pentru fiecare pacient se poate găsi o combinaţie care să asigure scăderea tensiunii până la valori nepericuloase, care să frâneze evoluţia bolii. Cei la care tensiunea nu scade suficient, pot beneficia de terapie laser sau intervenţie chirurgicală.

deadministrator

Cataracta

Poate fi progresivă sau nu şi este afecţiunea în care se produce opacifierea cristalinului, parţială sau totală. Cu cât cristalinul este mai opac, cu atât mai puţină lumină ajunge la retină. Există mai multe tipuri de cataractă, în funcţie de cauzele ce duc la apariţia acesteia. Cauzele pot fi multiple: expunerea îndelungată (cumulativă) la razele UV, expunerea la radiaţii ionizante, existenţa unei alte afecţiuni (diabet), traume fizice, factori genetici, înaintarea în vârstă, folosirea îndelungată a anumitor medicamente (steroizi, antipsihotice). Uneori, cataractă este secundară altor maladii oculare (tumoră).

cataractaCataractă este principala cauză a orbirii la nivel mondial şi cea mai frecventă cauză a scăderii calităţii vederii la persoanele de peste 40 ani, dar pierderea de vedere este reversibilă prin operaţie. Dacă cataracta este avansată şi nu permite vizualizarea fundului de ochi, se practică ecografia, pentru a se vedea ce se ascunde în spatele cataractei (o dezlipire de retină, o tumoră introculară etc.). În stadii incipiente, vederea poate fi ameliorată prin schimbarea ochelarilor, dar în stadiile avansate, este necesară înlocuirea cristalinului opacifiat cu un cristalin artificial, printr-o operaţie chirurgicală care foloseşte ultrasunetele. La ora actuală, laserul are o utilizare limitată în chirurgia cataractei. Se foloseşte doar femtolaserul, care realizează toate inciziile (tăieturile) în locul chirurgului, dar ultrasunetele rămân indispensabile pentru chirurgia cataractei.

deadministrator

Dezlipirea de retină

dezlipire-de-retina-2Este o afecţiune gravă care, netratată de urgenţă, duce la pierderea vederii. Retina se desprinde de ţesutul de care, în mod normal, este ataşată, condiţie în care nu mai poate funcţiona. Dezlipirea de retină poate fi cauzată de un traumatism, un efort fizic mare sau miopia extremă; poate apărea în urma unor intervenţii chirurgicale la ochi (operaţia de cataractă sau tratamentul cu laser al cataractei secundare), pe fondul unor degenerescenţe periferice ale retinei (degenerescenţă “ lattice”), ori ca o complicaţie finală a multor afecţiuni oculare (diabet, siclemie, uveită etc.).

Diagnosticul dezlipirii de retină se face prin examenul fundului de ochi, dar atunci retina se vede cu dificultate, o metodă indispensabilă fiind ecografia. Pentru prevenirea dezlipirii de retină este util examenul periferiei retiniene cu lentile speciale şi tratamentul cu laser al degenerescenţelor periferice şi al rupturilor, când acestea sunt depistate.

deadministrator

Retinopatia pigmentară

retinopatie-pigmentaraEste o boală ereditară, degenerativă (care avansează în timp) şi care se manifestă prin scăderea treptată a acuităţii vizuale datorită faptului că celulele fotoreceptoare (atât celulele cu conuri, cât mai ales cele cu bastonaşe) mor, încetul cu încetul. Principala modificare este la câmpul vizual, care se îngustează concentric progresiv, ajungând să fie un câmp tubular, cu câteva grade de deschidere în jurul punctului în care pacientul fixează central.

Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul testelor electrice retiniene (ERG, EOG).

deadministrator

Retinopatia diabetică

retinopatie-diabeticaDiabetul necontrolat determină creşterea nivelului de glucoză în sânge (hiperglicemie), care deteriorează vasele de la nivelul retinei. Peretele vascular devine permeabil pentru sânge sau plasmă, determinând acumulări în diverse zone, cel mai grav fiind edemul macular. Totodată, vasele se strâmtorează, întrerupând circulaţia pe arii retiniene întinse, care se sufocă. Retinopatia diabetică poate duce şi la dezlipire de retină sau glaucom.

Diagnosticul retinopatiei diabetice se face prin examinarea fundului de ochi cu oftalmoscopul, dar pentru aprecierea mai exactă a întinderii şi gravităţii leziunilor, sunt indicate angiofluorografia şi tomografia de maculă.

Retinopatia apare numai la pacienţii predispuşi genetic, după 10-15 ani de evoluţie a diabetului. Prevenirea ei necesită niveluri normale al tensiunii arteriale, ale glicemiei şi grăsimilor din sânge, precum şi eliminarea fumatului. Controlul anual al fundului de ochi este obligatoriu o dată pe an la pacienţii fără retinopatie şi mai des (3-6 luni) la pacienţii cu retinopatie deja diagnosticată.

Tratamentul medicamentos nu este eficient dacă nu se iau măsurile de prevenţie indicate, mai ales dacă glicemia se menţine mare. Nici tratamentele cu laser (fotocoagulare) nu au efect în acest caz, deoarece modifocările vasculare continuă să se producă. În cazurile de edem macular se pot încerca injecţii introculare de Avastin. Aceste proceduri sunt precedate în mod obligatoriu de angiofluorografie sau tomografie maculară.

deadministrator

Degenerescenţa maculară legată de vârstă

degenerescenta-macularaMacula este partea centrală a retinei, responsabilă cu vederea detaliilor fine, a culorilor şi recunoaşterea persoanelor. Astfel, prin deteriorarea maculei, se pierde vederea centrală (opusul manifestărilor glaucomului) şi vederea colorată. Este o afecţiune specifică vârstnicilor, ca şi cataracta, şi are ca factori de risc: expunerea îndelungată la lumina albastră şi UV, sexul feminin, irisul de culoare deschisă, fumatul, hipertensiunea arterială. Există două variante ale bolii, care se deosebesc prin aspectul fundului de ochi şi prin metodele de tratament: degenerescenţa maculară uscată şi cea umedă. Dacă prima formă (uscată) este cea mai răspândită, cea de-a doua produce cele mai grave deficienţe vizuale. În aproximativ 10% dintre cazuri, degenerescenţa maculară uscată se transformă în degenerescenţă umedă, moment în care sub retină centrală apar noi vase de sânge (acolo unde nu ar trebui să existe), determinând sângerare şi scurgeri vasculare, care alterează profund arhitectura retinei şi funcţia vizuală.

În condiţii fiziologice, zona maculară a retinei este protejată de acţiunea nocivă a luminii albastre şi ultraviolete, prin acumularea în acestă zonă a unui pigment galben, specific, numit luteină. Acest pigment, împreună cu alţi pigmenţi înrudiţi şi cu metaboliţii acestora (zeaxantina, mezozeaxantina) asigură absorbţia luminii albastre, împiedică difuzia luminii şi asigură în acest mod claritatea vederii şi protecţia celulelor vizuale. Cu alte cuvinte, acest pigment acţionează ca o pereche de ochelari de soare galbeni, plasaţi în interiorul corpului, la nivelul retinei. Pigmentul nu este produs de organism, ci adus prin alimentaţie. Pacienţii cu aport alimentar deficitar sau cei cu defecte genetice care alterează metabolismul local al pigmenţilor sunt predispuşi la degenerescenţă maculară. Prevenirea bolii, ca şi regresia cazurilor incipiente, pot fi realizate dacă se administrează doze mari de pigmenţi maculari. În acest scop, trebuie măsurată cantitatea de pigment aflată la nivelul maculei, test ce se poate realiza la toate persoanele peste 50 de ani, cu diferite aparate care utilizeză stimuli luminoşi albaştri şi roşii (de exemplu, aparatul Mon Pack One).

Deoarece degenerescenţa maculara răspunde bine la pigmenţii maculari administraţi în fazele precoce, sunt indicate diferite complexe medicamentoase care conţin luteină, zeaxantină, vitamine şi ulei de peste. Oferta de asemenea complexe pe piaţă farmaceutică este foarte mare. În fazele avansate ale degenerescenţei maculare, suplimentele vitaminice nu mai sunt eficiente, fiind necesară distrugerea vaselor neoformate prin diferite metode: coagulare cu laser, injecţii de Avastin, extirparea chirurgicală a vaselor anormale şi mutarea poziţiei maculei prin procedeul de transpoziţie maculară etc. Toate acestea sunt metode foarte complicate, costisitoare, cu rezultate funcţionale slabe.

Cel mai simplu este să se prevină degenerescenţa maculară, prin măsurarea cantităţii de pigment macular după vârsta de 50 de ani, alimentaţie bogată în legume şi fructe şi eliminarea factorilor de risc. Vederea trebuie protejată prin evitarea expunerii la soare în orele amiezii, folosirea ochelarilor de soare coloraţi (filtru maroniu) şi cu protecţie UV, purtarea pălăriei de soare.

deadministrator

Fotokeratita

Este provocată de expunerea la razele UV (aparate de sudură, nepurtarea ochelarilor de protecţie la ski, la mare sau la altitudine) şi este echivalentul pentru ochi al arsurilor solare ale pielii, fiind afectate conjunctiva şi corneea. Se manifestă prin dureri, lăcrimare intensă, sensibilitate la lumină şi pupile micşorate. Se vindecă rapid dacă se aplică anestezice locale, coliruri de repitelizare a corneii, lacrimi artificiale. Fotokeratita poate fi prevenită prin purtarea ochelarilor (de soare sau de vedere) cu lentile care oferă protecţie împotriva razelor UV.

fotokeratitaOchelarii de soare nu sunt doar un articol de modă. În unele situaţii, purtarea lor este obligatorie pentru prevenirea daunelor pe care soarele le pot provoca ochilor. De exemplu, pe întinderile mari de zăpadă, reflexia razelor vizibile şi UV este intensă într-o zi cu soare, iar ochelarii cu filtru sunt indispensabili pentru protecţie. Aceştia sunt necesari chiar în viaţă cotidiană, cu atât mai mult cu cât razele UV penetrează norii destul de uşor, astfel că şi în zilele înnorate razele UV sunt destul de abundente. Studii recente indică faptul că şi lumina vizibilă, respectiv lumina albastră, poate facilita pe termen lung apariţia degenerescenţei maculare. Condiţia esenţială a unei bune protecţii oferite de către ochelarii de soare este că aceştia să fie de bună calitate (respectiv, lentilele lor).