Glaucomul

Se caracterizează prin deteriorarea progresivă a nervului optic şi amputarea câmpului vizual (începând cu vederea periferică). Lăsat netratat, el duce inexorabil la orbire. Glaucomul este a doua cauză a orbirii la nivel mondial (după cataractă). Pericolul constă în faptul că, de obicei, boala se instalează pe nesimţite, vederea centrală rămânând bună, iar la primele simptome, ea se află deja într-un stadiu avansat.

glaucomulCreşterea presiunii intraoculare reprezintă un factor de risc şi este singurul parametru tratabil, însă cauzele propriu-zise ale bolii sunt multiple, încă neelucidate, depinzând de moştenirea genetică. Pacienţii care au rude cu glaucom sunt predispuşi la această boală şi li se recomandă să facă controale repetate ale tensiunii introculare, mai ales dacă sunt femei, au vârstă înaintată, miopie sau diabet. În funcţie de severitatea bolii, tratamentul glaucomului poate fi medicamentos sau chirurgical.

Investigaţiile absolut necesare în glaucom sunt: tonometria, perimetria computerizată, tomografia de nerv optic, pahimetria, gonioscopia. Acestea sunt necesare pentru diagnosticul de boală, pentru urmărirea evoluţiei şi adaptarea tratamentului. Tomografia este metoda cea mai actuală, care utilizează un laser în coerenţă optică şi realizează măsurarea stratului de fibre nervoase din retină. Este lipsită de periculozitate, deoarece nu foloseşte raze X (precum tomografia clasică) şi poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. În primii doi ani de la diagnostic, perimetria şi tomografia de nerv optic trebuie repetate frecvent, pentru a se vedea în ce ritm evoluează boala la pacientul respectiv. Ritmurile sunt foarte diferite, unii pacienţi pierzându-şi vederea în câţiva ani, în timp ce alţii rămân cu acuitate vizuală utilă până la sfârşitul vieţii. Repetarea frecventă a investigaţiilor este utilă mai ales la persoanele tinere, cu speranţa de viaţă mare, deoarece acestea trebuie să-şi conserve vederea încă 4-5 decenii după diagnostic.

Tratamentul glaucomului urmăreşte scăderea tensiunii introculare, care reprezintă principalul factor de risc. Există numeroase coliruri antiglaucomatoase pe piaţa farmaceutică şi pentru fiecare pacient se poate găsi o combinaţie care să asigure scăderea tensiunii până la valori nepericuloase, care să frâneze evoluţia bolii. Cei la care tensiunea nu scade suficient, pot beneficia de terapie laser sau intervenţie chirurgicală.